Otita seroasa

 

Autor: Dr. Mura Hainăroșie

Introducere

Otita seroasă reprezintă acumularea de lichid în spatele timpanului, în urechea medie (sau casa timpanului). Este o patologie subacută frecventă mai ales la copii, dar prezentă și la adulți în cadrul unei infecții în sfera ORL sau a unei patologii nazo-sinusale acute sau cronice.

Simptomele sunt foarte diverse: surditate, senzația de ureche plină sau înfundată, instabilitate la mers, vertij, acufene, dureri intermitente, iar la copii defecte de pronunție, lipsa de atenție, deficit de achiziție al limbajului.

 

Diagnostic

Diagnosticul e dificil de stabilit de către medicul de familie sau pediatru și necesită examinarea timpanului de către specialistul ORL cu ajutorul microscopului și efectuarea unor teste, respectiv audiogramă (testarea auzului) și impedancemetria (testarea elasticității timpanului)

 

Cauze

Cauzele sunt multiple. Otita seroasă apare în principal din cauza unei proaste aerări a urechii medii prin trompa lui Eustache. Trompa lui Eustache este un tub ce leagă urechea medie de spatele nasului (cavum sau rinofaringe) și care are ca rol egalizarea presiunii din spatele timpanului cu presiunea atmosferică. De asemenea, pe această cale sunt eliminate secrețiile din urechea medie. Astfel, buna funcționare a trompei este strâns legată de buna funcționare a nasului și de integritatea rinofaringelui (spațiul din spatele nasului). De aceea orice afecțiune a foselor nazale sau rinofaringelui poate provoca o otită seroasă. Printre aceste afecțiuni se numără:

- hipertrofia vegetațiilor adenoide (mai ales la copii)

- patologiile nazo-sinusale ce asociază obstrucție nazală (nas înfundat): deviația de sept, rinita cronică hipertrofică, polipoza nazo-sinusală, tumorile nazale, etc

- rinita alergică

- procesele expansive de la nivelul cavumului (chisturi sau tumori)

Astfel, consultul ORL trebuie să includă obligatoriu și un examen fibroscopic ce permite vizualizarea în amănunt a nasului și cavumului.

 

Tratament

Tratamentul de primă intenție al otitei seroase este unul medicamentos, alături de rezolvarea patologiei nazale asociate (chirurgia de repermeabilizare a foselor nazale) sau a patologiei de la nivelul cavumului (ablația vegetațiilor adenoide, etc).

In cazul otitelor care recidivează sau nu răspund la tratamentul medicamentos, specialistul ORL vă poate propune și un tratament chirurgical. Acesta presupune montarea la nivelul timpanului a unor aeratoare care se elimină singure, care suplinesc funcția trompei lui Eustache, aceea de a aerisi urechea medie.

ria clinic 1 ria clinic 2 ria clinic 5